Rolul conferințelor climatice: succese și eșecuri

Rolul conferințelor climatice: succese și eșecuri

Pe fondul preocupărilor crescânde cu privire la schimbările climatice și nenumăratele sale impacturi, rolul conferințelor climatice a apărut ca o platformă importantă pentru discuții științifice, negocieri politice și stabilirea de planuri de acțiune pentru combaterea încălzirii globale. De-a lungul anilor, aceste conferințe au cunoscut atât succese notabile, cât și eșecuri amare. Acest articol va discuta rolul conferințelor climatice și succesele și eșecurile lor cheie pentru a oferi o imagine cuprinzătoare a măsurii în care au avansat sau au împiedicat lupta împotriva schimbărilor climatice.

Istoria conferințelor climatice

Istoria conferințelor climatice începe în anii 1970, când oamenii de știință au început să recunoască încălzirea globală și efectul de seră ca fiind amenințări serioase pentru ecosistemul lumii. Prima conferință internațională privind efectele schimbărilor climatice a avut loc la Geneva în 1979 și a pus bazele întâlnirilor globale ulterioare.

De la prima conferință ONU privind clima până la înființarea IPCC

Prima conferință ONU privind schimbările climatice (UNCC: United Nations Climate Change Conference) a avut loc la Berlin, Germania, în 1995. Aici a apărut „Mandatul Berlinului”, care a subliniat necesitatea de a conduce negocieri în desfășurare privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Doi ani mai târziu, în 1997, aceste negocieri au dus la semnarea Protocolului de la Kyoto, numit după orașul japonez în care a avut loc conferința.

De asemenea, remarcabil a fost anul 1988, care este considerat anul nașterii Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC). Acest organism, inițiat de ONU, are sarcina de a evalua starea actuală a științei privind schimbările climatice și de a dezvolta impacturile și riscurile, precum și posibilele strategii de adaptare și atenuare.

Principalele succese ale conferințelor climatice

Conferințele privind schimbările climatice au contribuit la creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea unei acțiuni pentru combaterea schimbărilor climatice și au produs câteva acorduri internaționale semnificative.

Protocolul de la Kyoto

Unul dintre cele mai mari succese din istoria conferințelor climatice a fost Protocolul de la Kyoto, care a fost adoptat în 1997. A fost primul acord internațional care a stabilit obiective obligatorii de reducere a emisiilor pentru țările industrializate. Până în 2020, ar trebui să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră în medie cu cel puțin 5% față de nivelurile din 1990.

Acordul de la Paris

Următorul rezultat semnificativ a fost Acordul de la Paris, adoptat la cea de-a 21-a Conferință a ONU privind schimbările climatice (COP21) în 2015. Scopul acordului este de a limita încălzirea globală la mult sub 2°C, dacă este posibil la 1,5°C, în comparație cu epoca preindustrială. A fost semnat de 195 de țări și include atât țări dezvoltate, cât și țări în curs de dezvoltare.

Eșecurile și provocările conferințelor climatice

În ciuda succeselor menționate, conferințele climatice nu au fost lipsite de provocări și eșecuri semnificative.

Participare și implicare inconsecventă

O problemă-cheie este participarea și implicarea inconsecventă între părțile interesate cheie. De exemplu, în 2017, administrația lui Donald Trump a anunțat că Statele Unite – unul dintre cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume – se vor retrage din Acordul de la Paris.

Lipsa de angajament

O altă problemă este că multe acorduri nu sunt obligatorii. Acordul de la Paris, deși un succes cheie, se bazează în mare parte pe contribuțiile voluntare ale țărilor pentru a-și reduce emisiile, ceea ce ar putea limita eficacitatea acordului.

Concluzie

Conferințele privind clima joacă un rol crucial în promovarea dialogului global și în stabilirea agendei de acțiune privind schimbările climatice. Au produs câteva realizări notabile, cum ar fi Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris. Cu toate acestea, în ciuda acestor succese, există încă provocări semnificative, cum ar fi participarea inconsecventă a țărilor cheie și lipsa acordurilor obligatorii. Aceste probleme trebuie abordate în viitoarele conferințe privind schimbările climatice pentru a construi un consens mai puternic și mai eficient în lupta împotriva schimbărilor climatice.